perindare de ochi de buze de mâini
prin ziua înnorată și grea
lumea cu gratii pătrunde-n imagini de prevestire
florile-n pomi își visează culorile
exact înainte de-a fi smulse de vânt
și-aruncate-n noroiul bolnav
care-și închipuie
c-au venit să-l vindece și să-l sărute


acesta e miezul lui mai inimi de frunză-nstrunată
călătorind lunecând spre depărtări
prin cerul cleios al amurgului
nimeni nu știe de ce
nu înțelegem odată
ce-ntunecate vor fi toate ce încă-s lumină
de ce ne e bine și prindem puteri
din tot ce se stinge pe-alături și piere
toți la ferestre ne îmbulzim
și unii pe alții ne dăm la o parte
spre a ajunge-ndărătnici doar noi
spre înăuntrul cald al iubirii

viața izbânda sunetul ei
desțelenește anotimpuri cu nori sau văzduhuri albastre
și tocmai pe-acolo tocmai atunci
trec bucuria și-nfiorarea
și picură întruna zâmbetul lor
pe răcorosul umăr al orelor când
pupilele noastre se-aprind
precum niște candele la pieptul mormintelor