Pe fruntea nopții luna e o stemă
Argintic aer, ca o ceață gravă,
Stă-n toate, din pământ și până-n slavă
Și lira nu-i strunată-n altă temă.

Vacarmul burgului pare otravă,
Stridente muzici sunt o anatemă.
La sat tăcerea ți-este epistemă
Prin vene-ți curge, de plăcere, lavă.

Nimic în liniști nu cunoaște silă
Pe boltă stele luminează stup.
În zare, într-a cerului axilă

Bucăți de beznă pacea ta o rup.
Trezesc în mine-a Raiului fosilă,
Gândirea cu mistere mi-o astup.