La dreapta, urmând o dungă de cer
Se rostogolea soarele pe șine de fier
De nici nu știai dacă el hodorogea
Ori roabele duruind a meterhanea
Pe drumul colosal, purtate la vale,
În șir indian, cu ulubele goale,
De parc-ar fi fost ținute
De purtătoare nevăzute...
Fiece roată
Se tot deforma, adecvată
La pietriș, la asfalt, la caldarâm,
În Los Angeles, Buenos Aires, Râm,
Vă puteți, mă rog, închipui
Þările care au fost ori vor fi
Străbătute de ilustrele roabe
Cu personaje surâzătoare și hodoroabe
(Aristotel, de pildă, Meister Eckhart, Kant)
Purtate inexorabil spre Levant
Unde, precum toată lumea știe,
Se construise o academie
Din șindrilă, din șipci, din paie,
Pentru examenul de dăndănaie
(Căci atâta mai rămăsese
Din filozofii, înțelesuri, erese)
Menit a pecetlui și a promova
Pe cei care au însemnat ceva
În evurile anterioare.
E adevărat, dogorea tare
Soarele peste dalele lucitoare
Pe care hodorogeau care mai de care
Roabele ocupate de sfinți
Cu fuioare gălbui și fierbinți
În chip de bărbi nesfârșite.
Dar, poate că vi se par neavenite
Toate aceste scene fără șir
Derulate sub marele patrafir
Auriu al amiezii
Pe sub care trec babilonienii, vizigoții, francezii
Și, bineînțeles, se furișează
Oricine cutează
Să se prezinte fără pregătire
La marele examen de absolvire
A răstimpurilor de glaciațiune și impas:
Numai zgomote, minciună și galimatias
Pentru a trece în ceea ce se cheamă -
Nu vă neliniștiți, nu vă fie teamă -
Se cheamă la târgurile noastre de Joi
Lumea de Apoi,
Dar, alături de celelalte, hodorogea
Scânteind la ascuțișuri și roaba mea,
Adică vehicolul în care eram purtat
Către țelul comun și nechemat,
Bineînțeles, eu însumi, cu toate
Marafeturile adunate
În perioade de huzur și libertate.
O, Doamne, cum aș mai voi
Să mă întâlnesc pe vizavi
Pentru a vă descrie în amănunt
Bagajul meticulos și mărunt
Așezat de-a dreapta și de-a stânga
Oaselor mele întinse pe nătânga
Velință din horcăit presat
Și devenit lespede de matostat
Pe fundul roabei olomere...
Veniți pajere și himere
De vă răspândiți în echilibre
Infinite, printre fibre,
Printre visurile cu pahare
De vin aspru, băut la-ntâmplare
În pivnițe, prin gări, la intersecții,
Cu babele, cu neisprăviții, cu suspecții
Când țiuie cețurile hibernale
Vârstate de țurțuri cu diamanticale
Căci, dac-ar fi să ne aducem aminte,
Toată viața ninge cumite
Peste o pajiște parfumată,
Atât de verde încât poate să răzbată
Dincolo de stratul de zăpadă sidefie
Ca să fie
Pretext luminișurilor abstracte
Ce țin loc de pacte
Întocmite peste fire
Ca o amăgire
Celor ce nu se vor descurca,
Ba, dimpotrivă, se vor spurca
De perfidia întrebărilor puse
În limbi despământenite și induse...
Da, aș fi dorit tare
Să vă fi asasinat la-ntâmplare,
Inși urduroși și nevindecați,
Cu ulcere molipsitoare între omoplați,
Și totuși stau ca și cum nimic
Nu vi s-ar fi răzbubit în buric
Prin tramvaie ori autobuze
Așteptând cu zâmbetul pe buze
Să suie controlorul chemat
În mașina cu striu luminat
Ca să vă ateste
Pentru examenul hotărât peste
Toate celelalte materii.
Faceți loc! Dinozauri și megaterii
Urmează a se așeza
În ghirlandă de smalț alburiu cu floricea
Alături de eliminații Grete și Artur Nebunu
(Ni se află la doi - clasa, ori la unu?)
Nu vă mai prefaceți precum că nu e
Exponentul inexpugnabil ca o cetățuie
Pus deasupra numărului advers...
Urmează acum cel mai dulce vers
Încă nescris pentru vulg:
Nu vă neliniștiți! N-am să vi-l divulg,
Ci am să spun doar că nu l-am știut,
Că din pricina lui am căzut
Odaăt cu ceilalți născuți, nu făcuți,
Căutători de trilobiți și mamuți,
Așa, doar ca să se afle în treabă.
Dar, să revenim la ciudata roabă
În care ne aflăm: cu șosete, cu șorț,
Aduși dintr-un necontenit divorț
Între rău și bine,
Pentru a răspunde cum se cuvine
Îngerilor cu chip de porc!
Doamne! ce-aș mai voi să mă-ntorc,
Dar cine să mânuiască schelet
Vorbitor pe șters alfabet
Răsturnat deasupra pavajelor rozalii,
Tot către stânga, pe-o dungă de cer,
Cu soarele rostogolit pe șine de fier,
De nu mai știai dacă el hodorogea
Ori roabele duruind a meterhanea
Pe drumul colosal, purtate la vale,
În șir indian, cu ulubele goale...