Moto: „Aici poteca duce la jumătatea înălțimii de-a lungul peretelui abrubt – ca un tiv de nici două palme lățime, exact atât cât e nevoie pentru un picior de om și o copită de catâr, dar numai pentru pasul sigur al cuiva care nu are amețeli. Pe această porțiune, ochiului nu-i este îngăduit nici să se îndrepte în jos spre cununa albă a golfului, de care e atras într-un mod înfricoșător, nici să se întoarcă în sus spre înălțimile cărora le dă roată albatrosul. Trebuie să privească mereu peretele neted de stâncă, de care se sprijină pipăind mâna în clipe de odihnă.” (“Poteca de la Mashirah” de Ernst Jünger, din volumul “Albine de sticlă”, 1989)





I.

Încordări. Detașare. Răspunderi. Destinderi.
Dialog. Consiliu. Negocieri. Teren câștigat.

Tăceți! Păsările mari… țin sfat, pentru cuibărit.

Ia să nu mă implic!
Albatroșii blocului,
luați sau nu de suflet sub cer
și de noi locatarii,
cum fac?

II.

În Constanța albatroșii Pieței Griviței
pot fi văzuți toate diminețile, serile, nopțile
cum zboară ca zmeiele, fluturii exotici
ori ca strămoșii lor de pe coastele Africii
până la ultimele etaje ale unui bloc verde turn
de parcă acesta ar fi baobabul lor sacru.

Unii oameni le dau câte ceva,
pâine, oase, mațe, firmituri scuturate-n pervaz,
copiii le lasă de-o parte biscuiți,
alteori își iau „găile” singure
din bucătării, balcoane, uscătorii
rămase cu geamuri deschise
bunătăți – afumături, salamuri,
pentru că guvizii s-au împuținat mult
în ultimii ani, iar bancurile de chefali
îi amăgesc pe albatroșii scufundători.

III.

Albatroșii blocului părinților mei
s-au înmulțit. S-a trezit o pereche,
că-i 2010 an de excepție, criză,
fără acoperiș. În căutare de „prima casă”,
teren mansardat nu mai era;
iar ca berzele, de la țară, pe hornuri – e rușine –
cuib urban nu se poate ușor instala. Þiglele caselor
din jur aveau, din aprilie, vechi ocupanți –
perechile speciei se mențin an de an,
până ce moare unul; mai degrabă, mor amândoi, albi.

Ei, ce s-or fi gândit tinereii noștri albatroși!...
Mazăre, boabe nu ne mai dă deloc acum, nici mălai,
ca la pensionari, ori persoane cu dizabilități,
și dacă ar fi să stăm prin jurul Casei Albe,
unde s-a închis prăvălia din ultimii zece ani,
n-avem loc de corturile celor scoși din locuințe –
pe la marginea Parcului Tomis, milogi, niciun caz!
Păi, atunci ne facem cuib pe-o parte supraînălțată
a centralei de termoficare din spatele blocului ăsta,
lăsându-le și porumbeilor spațiul smolit de sub noi…

IV

Eu, de când eram student la „Ovidius”
și locuiam deja la bunicii mei din 1996,
stăteam cu-aceeași grijă anuală să nu pice
razant cu moartea sigură câte-un pui grăbit,
dintre cei care se nasc precum coșarii pe-acoperiș.
Unii se-avântau, după primele antrenamente
de zboruri acordate de mamă,
crezându-se aviatori dibaci și-i aștepau cotoii
chiar pe centrală, cădeau și pe ciment, lângă pubelă…

Cum îi vedeam hăituiți de pisici, ori plângând
prin curtea închisă a blocului, coboram.
Mă ciupeau de mâini, de nas, de obraji când îi încolțeam
și-i luam în brațe, iar părinții lor m-atacau aerian.
Abia reușeam să-i arunc măcar pe centrală.
Mai trăiau ceva, unii mai vânjoși plecau pe plajă.
Alții mai slabi ajungeau trufandale, bujori
printre pene, mirosiți și haliți de felinele mici.

Astăzi taică-miu-i văzu pe tustrei cenușiii pui
ai noii perechi în colțul-meterez,
la numai câteva palme mai sus decât restul centralei.
Porumbeii au cuiburi prin gurile de aerisire.
O pereche de rândunele are și ea,
vreo șase pui în cuibul de lut, într-un tavan
al porții din spate, ce dă în curtea blocului.
Iar ei sunt ca emirii Arabiei. Bunicul lor, albatrosul Gogu,
se spurcase la porumbei și l-a învățat tata minte c-o undiță
în care i-a pus ca momeală bucățele de cabanos în cârlige
și el le-a-nghițit, rupând firul, hrănindu-se apoi mai vegetal,
pentru că-l durea pipota de la rănile… cărnii de porumbel.

Moțații, roșcații, albii, porumbacii hulubi pășesc în băltoace
- tot stolul e hrănit și iarna de noi, iar vara și de soare.

Albatroșii-perechi se nasc alăptați de mare, Hyperioni.
Puii cresc în mai puțin de-o lună mari cât părinții. Zboară.