Iubesc și flori și buze și morminte
Și gura ta părându-mi bocitoare
Corola feței tale mă-nfioare...
În ce cavou mi te-ai ascuns, cuvinte,

De Blaga iarăși în priviri mă doare...?!
Tu, Lucian, misterului părinte
Când luna-i taină și-adevărul minte
Găsești în ele falnice odoare.

Doresc grădini și vorbe dulci și moartea
În locu-acestei vieți în ce mă zbat.
Minune ești doar tu, iubito,-n partea

Dinspre amurg, când stelele răzbat.
Culori, grăiri și a muririi cartea
În sufletu-mi ca-n cârciumă se bat.