Privește-adâncul rămășițelor plimbări,
Un călător în timpul îngrădit de onoare
Frontul e priveliștea pentru care merită să mori
Ci nu-i un cimitir biruitor cum se pare.

În prisma ochilor i se răsfrânge adesea,
Micul dejun deasupra norilor cu iubita,
Ecoul portretului ei îi spintecă vocea,
Pe picioare-i rămâne pulberea și-n mână sita.

Forfotind de culori i-a fost regăsirea,
Un mit ce crapă tuș pe tablouri,
Căci atât de dorită i-a fost revenirea,
Și atât de râvnit sufletul pe platouri.

Contemplă misterul unei alte vieți,
Desprins de uniformă,protagonistă-i lumina,
Se-ncumetă-n linistea armei durmeți,
Să-i fure dreptatea și să-i asume vina.

El e poetul vieții și pictorul ei,
Soldatul cuvintelor șterse-n scrisori,
Iubit și furat să fie parte din zei,
Priveliștea pentru care merită să mori
...și din trupu-ți să crească flori.