Această verde serată încă nouă
și Luna ce aproape liniștește ziua
dincolo de lumină deschis cu rândunele
vor da pace și fluviu câmpiei
și exilaților neînsuflețiți o altă iubire;
ne deplânge monoton acel strigăt
dezbrăcat ce împinge încă iarna, este doar
omul ce poartă orașul departe.

și în trenurile ce apar și în ora
profundă ce înnoptează, nădăjduiesc femeile
frigul anunțat de un teatru, inimă
nume consumat ce-a suferit o zi.