orb și legat la mâini
mă plimb nestingherit
prin orașul plin de marinari
și iedera otrăvitoare
ce urcă treptat
tot mai sus
pe blocurile
distruse de arsenalul nuclear
depozitat de pescărușii zglobii
metamorfozați
în nori albi de vată.
-arrgh! – îmi șoptește
un marinar păgân aflat
pe docul norilor de
deasupra blocurilor
de unde simți cum aerul rarefiat
îți gâdilă nările
și fiecare neuron îți geme
de plăcerea vederii țărmului mării,
învolburate de un suflu
de vată argintie…
-Ascultă! – îmi atrage atenția
un val spărgându-se de mal;
-Auzi ? – mă întreabă pescărușul
de vată albă de pe umărul
unui vapor stilizat de curând
cu picioare și degete la mâini;
-Ei vad.
-Dar eu nu…