Conturul bătrâneții i s-a spart pe chip,
face vârtejuri și dă adâncime geamului
prin care urmărește clădirea de vizavi
cum alergă printr-o culoare, de o parte și de alta a ei,
schimbând ton după ton.
Rădăcinile unui copac tăiat
nu încetează a trimite câte un impuls nervos
spre trunchiul dorit de un nud
care odată așezat pe secțiune va zvâcni.
Plimbându-se prin pădurea înhămată la ceață,
o siluetă amenință cu o seceră agățată de umăr.
Într-o oglindă, aceeași siluetă ține la subsuoară
coloana infinitului și începe stepa siberiană.