agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-05 | |
atelier de măști pentru viețile mele nesfinte
( patru cosmogonii prin sinucidere logică ) 1. eram singură în reanimare și muream la ora 7 dimineața, dar de fapt eram mai mult acolo unde ar fi trebuit sa fie următoarea întrebare nu poți mânca moarte din miez de rodie, nu poți înghiți oasele tari ale cuvintelor vomate de universul uman spitalizat într-o chaostrophie psihotică, nu poți institui amnezia semantică peste dialectele vii ale durerii de a fi alungat ca un străin din foșnetul unui trup plin de accidente noematice, nu-ți poți asculta descreșterea cum se scurge în următorul uter ostil unei genealogii estetice, nu te poți desprinde de vertebrele asurzitoare cu care axa sinelui tulbură anxietatea unui dumnezeu autolitic, nu poți mușca moarte dintr-o coajă de pâine frământată din axiome și abuz de relativitate, nu te poți descătușa de membranele amniosului cu care melancolia cotidiană te livrează gol voyeurului de la reanimare, nu poți auzi cum fălcile morții molfăie iconul numelui tău împotmolit în plaur, nu poți mânca moarte cu miez de oraș abandonat, nu poți suge măduva morții din versetul înecat în dogmă, nu-ți poți mânca moartea nici măcar atunci când vei învia ca prunc uscat în limba luminii, nu-ți poți lega singur maxilarele într-o ghilotină ce retează ultimul cap al balaurului, nu poți mânca limba morții, oricât de mult te-ai scufunda în clopot, nu poți să-i faci morții un semn vasal în frunte și nici să o crestezi cu securea pe fundul vasului de argint nu poți, ci mai bine uite cum se umple șovăiala lemnului cu peticele de ipsos înfipte în eboșa androginului care ar putea fi și hemi-eminescu multicultural și lillith înecată în astrul stins al iubirii veronică dar și angela citind corespondența de dragoste și sex dintre cei doi, cum o zână bătrână ce clipește rar peste feminitatea discursului arhetipal în timp ce umple oalele cucuteni cu lumina izgonirii din moarte, mulgând ugerele caprelor până la ultima picătură de vopsea, vai, cum dormim cu mâinile sub tâmpla catacombei și cu gurile larg deschise - pești zdrobind între coapsele morții liniștea acvariului 2. nu mă mai aveam decât pe mine și un ginecopatio pentru a creea bărbatul femeile acestea se prind ingenios între ele, ciorchine de pulpe zemoase, mai mult cioplind carnea asurzitoare a unei muzici de auzit chaostrophia, mai degrabă crestând carnea cu care bărbatul lor neumblat prin pântec de deșert se dezvoltă ca mecanism insuportabil de pompat moartea în uterul unei singure aceeași amfore 3. eram o literă de pământ amestecat cu apă, când cineva a suflat asupra mea înfiorarea începutului prizonieră în acel fel de a rămâne strâmtă în jurul cioplitorului, la auzirea numelui meu de bulboană, la ispitirea numelui meu de hoață, la împrejmuirea cu solzi a numelui meu de piromană, la ascunderea în găvanele ochilor a sintaxei cu care numele meu străpunge moartea tuturor homunculilor cu intensitatea unui meteorit, la închipuirea dezlegării numelui meu de memoria ovulului cuneiform, la desfacerea numelui meu de trupul meu și de umbra trupului meu înecat în numele meu înghițit dimineața laolaltă cu anafura, la torsul vocii subțiri cu care numele meu ascuțit secționează venele transparente ale unor copii albaștri prin care, dacă nu mă înșel, văd ochii unor sfinți decapitați rostogolindu-se în moara de vise a orașului scufundat în secrețiile placentei planetei placebo agonale 4. eram o picătură de sânge proaspăt ce curge prin venele tale câteva feluri de a muri tânăr, încins într-o pânză curată de cânepă și numai dormind și visând între hristoși de lemn spânzurați de grinzile atelierului: unu - dezbrăcând pielea palmelor de tânguirea monomană prin care tatăl își dezvirginează fiul crucificat în privirea de lemn ars; doi – stropind masa de machiaj a tinerei fete de ipsos cu cheaguri de sânge desprinse ca niște semne hipoxice din întâia pojghiță de neîmpotrivire la intensitatea cuvintelor ; trei – împungând cu fruntea un zid pe care o frescă se târăște către cerul amestecat cu pământ viu; patru – alunecând de-a lungul râului magenta globulinic în burta unui rechin ce absoarbe prin imagini accelerate hemoragia ficțională creată cu o singură lovitură de cuțit pentru vânat ce învie scenariile voluptății apocaliptice; și cinci – o bretea neagră alunecând pe umărul gol al unei holograme insațiabile probabil feminine– dar acest din urmă caz nu figurează încă în tratatele clasice de psihanaliză cu care castratorul ființei eliberate se întoarce la declicul sec al avortării unei morți primipare în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor". p.128-130. *** Blog Angela Furtuna |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate