atelier de măști pentru viețile mele nesfinte






( patru cosmogonii prin sinucidere logică )





1. eram singură în reanimare și muream la ora 7 dimineața, dar de fapt eram mai mult acolo unde ar fi trebuit sa fie următoarea întrebare




nu poți mânca moarte din miez de rodie,
nu poți înghiți oasele tari ale cuvintelor vomate de universul
uman spitalizat într-o chaostrophie psihotică,
nu poți institui amnezia semantică
peste dialectele vii ale durerii de a fi alungat ca un străin
din foșnetul unui trup plin de accidente noematice,
nu-ți poți asculta descreșterea cum se scurge
în următorul uter ostil unei genealogii estetice,
nu te poți desprinde de vertebrele asurzitoare
cu care axa sinelui tulbură anxietatea unui dumnezeu autolitic,
nu poți mușca moarte dintr-o coajă de pâine frământată din axiome
și abuz de relativitate,
nu te poți descătușa de membranele amniosului
cu care melancolia cotidiană te livrează gol voyeurului de la reanimare,
nu poți auzi cum fălcile morții molfăie
iconul numelui tău împotmolit în plaur,
nu poți mânca moarte cu miez de oraș abandonat,
nu poți suge măduva morții din versetul înecat în dogmă,
nu-ți poți mânca moartea nici măcar atunci când vei învia ca
prunc uscat în limba luminii,
nu-ți poți lega singur maxilarele
într-o ghilotină ce retează ultimul cap al balaurului,
nu poți mânca limba morții, oricât de mult
te-ai scufunda în clopot,
nu poți să-i faci morții un semn vasal în frunte
și nici să o crestezi cu securea pe fundul vasului de argint nu poți,
ci mai bine uite cum se umple șovăiala lemnului
cu peticele de ipsos
înfipte în eboșa androginului care ar putea fi și hemi-eminescu multicultural
și lillith înecată în astrul stins al iubirii veronică
dar și angela citind corespondența de dragoste și sex dintre cei doi,
cum o zână bătrână ce clipește rar peste feminitatea discursului arhetipal
în timp ce umple oalele cucuteni cu lumina izgonirii din moarte,
mulgând ugerele caprelor până la ultima picătură de vopsea,
vai, cum dormim cu mâinile sub tâmpla catacombei
și cu gurile larg deschise -
pești zdrobind între coapsele morții liniștea acvariului





2. nu mă mai aveam decât pe mine și un ginecopatio pentru a creea bărbatul




femeile acestea se prind ingenios între ele,
ciorchine de pulpe zemoase,
mai mult cioplind carnea asurzitoare a unei muzici
de auzit chaostrophia,
mai degrabă crestând carnea cu care bărbatul lor
neumblat prin pântec de deșert
se dezvoltă ca mecanism insuportabil
de pompat moartea
în uterul unei singure aceeași amfore










3. eram o literă de pământ amestecat cu apă, când cineva a suflat asupra mea înfiorarea începutului




prizonieră în acel fel de a rămâne strâmtă
în jurul cioplitorului,
la auzirea numelui meu de bulboană,
la ispitirea numelui meu de hoață,
la împrejmuirea cu solzi a numelui meu de piromană,
la ascunderea în găvanele ochilor a sintaxei cu care
numele meu străpunge moartea tuturor homunculilor cu intensitatea unui meteorit,
la închipuirea dezlegării numelui meu de memoria ovulului cuneiform,
la desfacerea numelui meu de trupul meu
și de umbra trupului meu înecat în numele meu
înghițit dimineața laolaltă cu anafura,
la torsul vocii subțiri cu care numele meu ascuțit
secționează venele transparente ale unor copii albaștri
prin care,
dacă nu mă înșel,
văd ochii unor sfinți decapitați
rostogolindu-se în moara de vise a orașului
scufundat în secrețiile placentei planetei placebo agonale







4. eram o picătură de sânge proaspăt ce curge prin venele tale



câteva feluri de a muri tânăr,
încins într-o pânză curată de cânepă și
numai dormind și visând
între hristoși de lemn spânzurați de grinzile atelierului:

unu - dezbrăcând pielea palmelor de tânguirea monomană
prin care tatăl își dezvirginează fiul crucificat în privirea de lemn ars;

doi – stropind masa de machiaj a tinerei fete de ipsos
cu cheaguri de sânge desprinse ca niște semne hipoxice
din întâia pojghiță de neîmpotrivire la intensitatea cuvintelor ;

trei – împungând cu fruntea un zid pe care o frescă
se târăște către cerul amestecat cu pământ viu;

patru – alunecând de-a lungul râului magenta globulinic
în burta unui rechin ce absoarbe prin imagini accelerate
hemoragia ficțională creată cu o singură lovitură de cuțit pentru vânat
ce învie scenariile voluptății apocaliptice;

și cinci – o bretea neagră alunecând pe umărul gol
al unei holograme insațiabile probabil feminine– dar acest din urmă caz
nu figurează încă în tratatele clasice de psihanaliză
cu care castratorul ființei eliberate se întoarce la declicul sec
al avortării unei morți primipare



în "Îl vad pe Dumnezeu și nu mor". p.128-130.


***
Blog Angela Furtuna