dacă degetele se vor pierde, pe rând,
înmuiate, prea târziu,
în cerneala nebăută la timp,
nu-i nimic,
se va scrie o tăcere desăvârșită,
și-atunci doar ecoul
va mai ști să petreacă sunetul
dincolo de pereții opaci.
sau vei scrie cu buzele,
pe trupul iubitei,
ultimul sărut al poeziei,
într-o limbă rămasă barbară.
ori cu ochii ce-au învățat să privească,
în cele din urmă, să vadă.

însă, fiindcă nu prea ai ce pierde,
învață să taci,
așa cum numai tu știi
să taci.