O lacrimă șchioapă

și-a fumat mințile

și s-a aruncat

în golul sufletului meu.

Acum că marți e luni,

iar vineri e una cu

duminică

îi pot oferii

un colac de salvare

să nu se înece

în lacul de fiere

sub apa căruia

s-a ascuns

un scafandru.

În masca lui

de oxigen

băltește mirosul

tău,

iar în globul de lumină

ce îmi izolează

cablurile inimii

ți-am ascuns

zâmbetul și

privirea.

Cuta ce se formează

în colțul gurii mele

când râd…

e numai a ta.

Vreau să te scalzi

în ființa mea,

să te îmbraci

cu mantia

sufletului meu,

să te iubești

așa cum te vezi

în privirea mea,

căci numai

ea îți arată adevărul.

Ști când e liniște?

Atunci când,

în noaptea

de smoală topită,

se aude doar

respirația

ta. Iar dacă

îmi lipesc urechea

de pieptul tău

pot fredona

alături de

inima ta

simfonia de

muzici și culori

a iubirii

noastre.

Aș vrea să-ți

Lipesc mâinile

de ale mele

ca să nu pierd

niciodată

atingerea ta.

Spune-mi !

Nu-i așa că

ți-ai dorii

ca diminețile

să fie de plumb

și serile

de diamant…?

Eu una știu

că așa ar arăta

raiul meu.

O mască de

ghips atârnă

pe perete, mi-o

potrivesc pe față

și bifez încă o zi

în calendar.

O zi în minus

până când

o voi agăța definitiv

de ușa casei…noastre.