agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-07 | |
1.
tandrețea femeilor care spun cuvinte albe le așază pe rafturi în bucătării mici și curate le șterg de praf o dată pe zi apoi deschid o fereastră și adorm în ea până la moarte obositor matriarhatul acesta bărbați cu picioare lungi beau vin acru din ceșcuțe de porțelan crăpat gesturile lor sunt voit simandicoase cuvintele mor în ei înainte de a fi spuse respectă mereu semnele de circulație în general sunt asediați de lucruri utile dacă vrei pot să îți spună orice dorești nu vrei 2. brațele ridicate în semn de predare ziduri oameni oameni ziduri o continuă alergare în cerc luna abia se mai vede stă ascunsă în soare și râde umbra unui secol prietenos mai alunecă uneori pe deasupra orașului un hohot de râs nimeni nu presimte vârtejul de praf și de frunze care se apropie deschidem obloanele așezăm în pervaz 3 poeți și o mușcată albastră casa noastră devine primitoare văzută de sus e o mansardă sepia cocoșul de tablă ruginește obosit pe cel mai înalt acoperiș din lume apoi într-o zi ca toate zilele tăcerea 3. tragem draperiile e seară deja printre oameni continuăm copilăria steag de luptă rupt zdrențuit purtat ani îndelungi pe umeri am învins tot ce era de învins cimiterele sunt pline de ai noștri amarnic am plâns amarnic ne-am dedat exceselor sub cerul fumuriu jilavă noaptea ne va cuprinde în cele din urmă cu mâinile ei uscate vor înflori cireșii ca semn de întrebare am fost nemuritori sau nu parcă așa spuneam câteodată sălbăticia rămâne se depune în strat gros pe artere pe retină pe inima înfrigurată sus în ceruri o masă de taină jos o funie de mătase și o salbă de bănuți arămii nu noi nu vom muri niciodată 4. privirea înfiptă în pământ spațiul dintre oameni devine un punct luminos e târziu de acum abatoarele și măcelăriile sunt pline de carne proaspătă carnea noastră cea de toate zilele mănâncă din ea drumeți obosiți și pleacă apoi îngreunați mai departe doar ochii ne-au rămas limpezi ei construiesc case cu ferestre spre nord ridică ziduri până la soare înalță castele până la lună suntem vii noi nu murim în timpul vieții noastre iar asta cu siguranță ar trebui să ne fie îndeajuns
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate