plumbul se scurge pe ziduri crispate
zdrențuind piepturi cărămizii
pe umerii cocârjați mantaua foșnește trist
lumini privesc rătăcite spre oameni
smerit
ca în fața unei icoane ce stă să plângă

îngenuncheată înțelegerea
urmărește ceasul lipăind în goană

prin galeria de brațe împreunate
neliniștile ies pe brânci
cârtițe uriașe cu sape la spinare

bolidul deschide ușile destinului
frecându-și mâinile
face loc tinereții cu plete pe umeri
zâmbetele se așază la geamul cu storuri negre

limba de șarpe lungă cât zarea
mânjită cu cenușă
sâsâie provocator
o calcă
sfârâind precum călcâiele de plăcere

aerul se dă în lături tulburat
înspăimântat
șuieră printre implanturi

nechezatul cailor
putere
cu șei de piele și copite sidefate
zdruncină arcada îngâmfării
dintre miazăzi și miazănoapte

tropotele par mecanizate
scârțâind gâjâind
pufnind pe nările nebuniei

o vâlvătaie egoistă încinge distracția
ard chicotelile
se chircesc cuvintele

luna se stinge sufocată
de durere
tenebrele orbesc


(8 iunie 2010)