Un țipar electric -
asta sunt, orb și bătrân -
atunci când îți arunci culorile, una câte una,
pe zidurile cetății pe care o parcurgem rotund
întorcându-ne cuminți în același punct luminos
ca și cum soarele și-ar clăti mâinile
în același ochi de apă încălzit peste zi,
născut din nisip și din coasta unei balene

Un singur fir de păr dacă m-aș încumeta să ating
pielea mi-ar face o glumă
și s-ar întinde ca un balon roz
sau ar începe să se joace de-a Jackson Pollock
și fibrele mi s-ar deforma în șotroane fierbinți -

aruncă piatra
și vezi care e casa ta
dintre crenelurile ce se înalță în nouă ceruri,
din mijlocul unui bloc neterminat de granit,
împletite-ntre limbi ce stau să se nască sau așteaptă să moară.

Seara îmi scot caleidoscopul făcut din numele tău
prin care mă uit pierdută ca într-un crepuscul hipnotic
- înainte de a mă întreba iar și iar
cum aș putea eu, om păgân,
să las madona cu ochii de alge încă unduind
pe mâinile unui creștin?