Pași, umbre, cuvinte,
îmi ard nerăbdarea toridă,
mă urcă pe steaua iubirii de foc,
iar dansul spre viața senină.
Năvalnic refugiu e dorul tăcut,
iar poartă, suspinul nesigur,
mă poartă pe calea iubirii de foc,
prin negura timpului, singur.
Ce cale , ce soartă mai pot,
să am scrisă-n cartea luminii,
curat ca nectarul iubirii de foc
sau stins în talazul pieirii.