Un motan negru pe sobă își toarce timpul -
ce altceva ar putea face
decât să îngâne pe limba lui freamătul clepsidrei
în care îți torni nisipul
ca pe-o maree pe care o împingi de sus, agale
dintr-un balans din colț de lună

Adorm iar, toropită sub cerul de maci
și mă trezesc la aceeași imagine -
mâinile îți tremură, de parcă ar fi trupul unui fluture
la popas
pe umărul unei femei în rochie albastră
cu un glob de aur în mână.

Și-atunci mai pui o vorbă
ca o fundă în păr
mai bei o cană
cotul îți mai dansează o secundă
peste întinderea de tomuri și coli de hârtie
și ne zâmbești șăgalnic din apele de nereidă.