agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-18 | |
îmi vorbești despre singurătate dar nu ți-o asumi
și zâmbetul tău ascunde mereu o strategie de marketing zilnic vinzi ceva împachetat în ambalaj biodegradabil la prețul unei emoții pe care o închizi în cutele de pe frunte și îmbătrânești progresiv doar că îmbătrânești dinăuntru spre înafară și organul acela numit suflet începe să se usuce plin de ischemii și de necroze îți adâncește ochii în orbite și îți crucifică scânteia din ei iar zâmbetul tău devine tot mai diform *** în fiecare secundă cineva sau ceva pleacă în fiecare secundă se deschide un portal spre lumea nevăzută ceva plus câțiva dintre noi pășesc dincolo nu lasă în urmă decât ecoul unor pași nesiguri trăgând după ei aceeași singurătate neasumată după un timp ceva plus câțiva dintre noi se întorc aici doar pentru a se ispăși din nou *** te răsucești brusc spre mine și în acea secundă în care te lași descoperit văd în adâncul din ochii tăi intrarea în peșteră singura percepție a simțurilor cu cât mai conturată cu atât mai ireală și de necuprins în adâncimile de dincolo de palpabil pășești în întuneric și ochii nu-ți mai sunt de niciun folos încerci să vezi altfel să simți altfel începi să înțelegi cât de falsă e lumea deslușită numai prin simțuri și vezi cu mintea ceea ce nu vei vedea nicicând numai cu ochii îți porți trupul ca pe un sertar în care te închizi atunci când vrei simplu un adaos util doar pentru a pătrunde prin lucruri deformat așezând irealul într-o structură de plastilină pe care o remodelezi după adevăruri revelate de profunzimile peșterii într-o unică realitate în care poți exista *** există o anumită expresivitate a mâinilor tale vorbești cu ele ca și cum ai dirija o orchestră degetele lungi alunecă prin aer valsând trec prin ele același anotimp rămân veșnic primăvăratice deși în respirația de lângă ele este iarnă demult
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate