câteodată îmi vine să îmbrac o cămașă de in
până-n pământ
din lada de zestre a bunicii
mirosind a levănțică
și s-o iau de nebună pe câmpuri
strivind fața aspră a pământului cu liniștea tălpilor mele

să adorm eliberată de griji într-o căpiță de fân

să mă iau la trântă cu vântul
rostogolindu-mă în beția ierbii

să mușc din carnea unei piersici zemoase
îngemănându-mă cu fratele mai mare
ascuns după dealuri
acela care unește cerul cu pământul

îmi doresc să devin copac
într-o altă viață