Nu m-am supărat niciodată
Când cineva chiar pe nedrept
Mă înjura de steaua mamei
Sau chiar de săraca steaua mea.

Chiar să fi fost un renumit astrolog,
Cunoașterea sa despre steaua mamei
Sau despre necunoscuta steauă a mea
Nu m-a putut impresiona nicicum.

Pornesc să-mi caut steaua
În nopți de vară senine
De pe balconul locuinței
Cu ocheanul semiperformant.

Nu știu de timp va trece mult
Pân’ să-mi găsesc steaua ursită.
De-a fi ca s-o găsesc cât sunt în viață
Pot trăi chiar zece mii de ani.

Însă tem că vorbe din culturi străvechi
Aveau tâlcuri în vorbe și sâmburi de-adevăr.
De nu știm care ne este steaua sorocită
Vom pune chiar piciorul pe imaginarul sol?

Dar când? E cu putință? Atâtea crezuri.
Mai bine să îmi văd cinstit de viață...
Și chiar n-o să mă supăr niciodată
De-o spune unul: ”Vai de steaua ta”!