O știam numai eu. Sau cel puțin ea mă știa numai pe mine.
Eram noi, amândoi, împreună și când eram noi nu era nimeni.
Pe streșini de lumină ne scriam istorioarele noastre
și când ea, când eu ne cântam păduri pe la fereastră.

Eu într-un ungher, ea în alt ungher și neputincioși
ne lungeam să ne ciupim de ochii-ne de lumină roși.
Nu, nu, nu, eram doi și noi între noi împreună
împleteam cojoace din spicele crescute pe razele de lună.

Împreună...