Adesea nu știu de sunt ” Eul” memoria ce mi-l aduce,
Același timp pe care-l caut să-l simt precum eram odată
Copil comun ținut la piept în brațele de mamă dulce;
Femeia caldă și blajină cu trup și suflet încă fată.

Cu zâmbetul subtil ascuns, pe chip de mândră ce mă are
În poza gri din timp trecut cu guler alb la rochie neagră
O văd cu ochii ei căprui, pe-obrazul fildeș la culoare
Și părul bucle larg căzând pe umeri mici și sâni de ceară...

... Aduși din zumzet dintre flori cu arome de nectar, polen,
De călătoare fără tihnă în soarele pe câmp de vară.
Femeia ce-mi dăduse viață care nu cere... că nu-i demn.
Pe jos la muncă-n zori se duce, la una grea ce nu-i ușoară...

Și nici nu pregetă o clipă să șteargă tot ce timpul lasă.
Făptura ce nimic nu face și trece zilnic prin oraș,
Ce spală, calcă, coase zdrențe, gătește ca să pună masă
Și așteaptă în zâmbet zilnic soțul cu proaspăt chip... de îngeraș.

Și timpul trece, tot ce-adună chiar de primește o bomboană
Aleargă sufletul la gură să aducă-n casă tot ce strânge
Să crească și pe noua ființă ce-i sora mea, o dolofană.
Dar tot cu zâmbetul pe buze, căci fericirea nu se plânge.

Iar viața care trece-n vuiet pe lângă ea nici nu contează,
Copii la școală învață bine, speranța singură nu moare,
Plătește mult la pregătire, ține doar pâine, nu oftează.
Și în dragoste deplină tatei oferă totul că nu doare.

Tot împreună cu bărbatul în timpul liber face casă
Frumoasă, mare ca s-avem; pe drumuri nu vrea să ne lase.
Mereu pe jos aduce hrană cu mâini roșite de grea plasă,
La școli înalte ca să poată, să țină doi copii în clase.

Eu reușitul drept răsplată îi las să fie fericiți
Plecând cu diplomă de merit să demonstrez bun simț, cultură.
Mă-ndrept pretins specialist, zâmbindu-le; lăsați prostiți
Căci nici nu știu de bine e ?! Cum să se arate-n conjunctură ?

Se pare că cei 7 ani ce îi invoc crescuți acasă
Au fost prea mici ca să mă îndrume. La suflet cum să dau zălog
Căci nu-i de-ajuns nici ajutorul ce-am returnat cu bon de casă
Lăsând doar dor în inimi frânte; ce tot ei dau, nu eu îi rog.

Și tot nemulțumit în viață căci doar mașină și mulți bani
N-ajung la țeluri mult sporite de faimă, libertate, carte,
Mă îndrept cu zel spre nouă lume din cei ce ne erau ”dușmani”
Trecând ocean cu multe spume și vise pline... de departe.

Și bine-o duc măcar în parte, copii răsar căci ăsta-i ciclul,
Tot vreau mai mult, să strâng, s-adun, să am avut mai meritoriu.
Nu-mi uit părinți, dau telefoane, căci știu că le-am produs supliciul
Ce ei nu-l plâng, deși răspund; la zilnic interogatoriu.

Cu drag i-am invitat să vină, căci libertatea și-au avut-o,
În vizită de țară nouă cu case-n nori și bunăstare
Ca un câștig ce se cuvine, dar nu de dat c- au obținut-o
Pe merit fericiți să-mi vadă; ai mei copii de peste mare.

Dar doar o lună au vrut să stea, căci nimeni n-are grijă acasă
Și două gemene-i așteaptă, nepoate mici, copii de soră.
Tata îmi muncește zi lumină, grădina mare-o dă la coasă
”Tondeoza” neștiind a conduce; iar mama croșetează robă.

Se întorc cu ochi sclipind de lacrimi de nici nu știu la ce sunt bune.
Regret de despărțiri, plecare sau stat atâta fără tihnă ?
Sau dor pentru cămin cu fete ce de ”iubire” le-au dat nume
Și multe griji ce au în sarcini; plus sorei ca să-i dea odihnă ?

Dar ce mă fac căci școala multă, IQ-ul înalt nu-s de folos.
Nici bani ce-am strâns cu sârg de muncă și dor de ei nu au ajuns.
Nu știu s-o fac. Nu sunt capabil, deși copil sârguincios,
Să cumpăr o eternitate. Să nu rămân un bun de plâns

Am pus în joc a mea iubire, tardivă cum o dăm cu toți
Și-am vrut câștig de nemurire, cu doctori fazi.... puțină știință.
Dar chiar de suflet faci implant nu poți părinți să-i faci nepoți,
Nici viață în taler nu poți lua, nici bani n-ajung; e neputință.

S-au dus pierduți în veci, departe, un tată Dumnezeu și-o mamă
Veniți ca mine, în începuturi; plecați doar trup în scânduri lucii.
Pierduții minții căci doar simțitu-i rămas aici pe cruce, în ramă.
Iar tot ce-i dor, iubiri, speranțe, plăceri de bine, griji, ambiții,

Sunt doar făclii; căldură dându-mi la nesfârșit de existență.
Cu o credință filantropă de-a face bine pân-la moarte
Aș vrea să mă întrupez Mesie, să împrăștii duh și experiență
Să uit de rău, de răzbunare, de avuții, de vini deșarte.
29.04.2010