și eu vin din același trecut
al prietenului care vânează monștri
și-i lasă ca pe leșuri la fiece răscruce
urmându-ne apoi ca umbre ale verii
paiațe cocoțate pe picioroange
fusesem ales unicul menestrel al morții pesemne
strigătul lui iona în toate limbile pământului
aproape orbisem
aproape surzisem
aproape murisem
el îmi arătase numai binele
eu văzusem numai monștri
pe care-i măturasem cu frunzele eucaliptului
din visul aborigenului ce-și schimbase viața lui cu a mea
el mă-mbrăcase în fantastice culori ale morții
în amețitoare clopote ale tăcerii
eu voisem să plec în viitor
în singurul viitor ce mi-a mai rămas cu tine
hiroshima, mon amour
dar ai explodat în fantasma poeziei
mai fierbinte decât o mie de sori și de stele
al căror efect de seră nu poate fi prevăzut
nici de toți savanții lumii
ce se vor naște avizat de –acum înainte
și până la eutanasierea câinelui de la intrarea în hades
prietenul meu picta înainte
ajunsesem în peșterile de la altamira
parcă și această pânză e strâmbă
ca pe-o iluminare sublimă
trăim unicul adevăr ghemuiți
urmând linia frântă a înțelepciunii
am digerat cu nesaț materia primă a tuturor utopiilor
și lumea–ntreagă a dat buzna-n poem ca la piață
fiecare și–a negociat iluziile cât mai convenabil
castelul de cărți făcut scrum
după o noapte de prizat cu rimbaud
și amazoanele cu sânii tatuați dodecaedric
într-o clipă mai fericită decât o mie de ani
nu mai trecu mult
și goya deschise fereastra
în zăpușeala de-afară
trecură toate imperiile lumii și monstrul rațiunii le urma
ca un șarpe primordial visând alt șarpe primordial
întotdeauna visând
trezește-te și trecutul a trecut

(21 iunie 2010)