agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-22 | |
Iubitul
Priveam în asfințit cum marea se legăna încet spre mal, când te-am văzut venind călare, pe creasta unui val. Se întunecase când de mine, ca briza te-ai apropiat, pe cer erau aprinse stele când ne-am îmbrățișat. În ochii tăi, albastrul-violet al cerului părea înlăcrimat, când mâna ușurel ți-ai strecurat, prin părul meu înmiresmat… Și chipul tău, sculptat tot în Carara, a strălucit în brațe-mi seara. Ce întrebare, ce răspuns iubirea ar fi fost de-ajuns… A fost o vară minunată, cu zile și cu nopți senine, cu Marea Neagră spumegandă și amintirea despre tine. De ce-am ratat a vietii șansă și te-am pierdut iubite drag? De-ar fi să-ntorc a vieții roată, te-aș aștepta pe un val, în larg! Vulcanul Ca un trubadur romantic tu m-ai cucerit, cu a profunzimii voce m-ai sedus smerit. Am vibrat ca o vioară sub arcușul tău și ai reaprins vulcanul sufletului meu. Am știut în acea clipă că pentru vecie, poezia vieții mele ți-o datorez ție. Ești tăcut când ne iubim, nu scoți nicio vorbă, mă săruți și inima-ți bate ca o tobă. Clocotesc în mine valuri de iubire pline, transformându-se în lavă, ele vin spre tine. Un călăreț fantomatic pari în acea clipă, care-mi ține trupu-n brațe și duios m-alintă. Deși ești un trubadur și eu o Leoaică, mi-ar plăcea ca în savană să plecăm în taină. Să găsim o oază să ne ocrotească, și-a vieții rouă-n zori să ne răcorească. Vis de vară Ochii tăi în neagra noapte mă priveau iscoditor, un zâmbet în colțul gurii te făcea fermecător. Cunoșteam acea privire și îmi inspira iubire când în brațe m-ai luat și prelung m-ai sărutat. Era cald și era vară și ieșeam în parc spre seară, ne plimbam înlănțuiți, uneori chiar fericiți. Depănam din amintiri petrecutele iubiri, și din nou în toamna vieții, trăiam anii tinereții. Pepeni roșii, dulci și reci, încercau să domolească setea ce ne chinuia, flacăra care ardea. Pe cearșafuri răcoroase ne iubeam în noapte, arzând vechile amintiri și uitând de toate. Dar n-a fost să fie așa, totul s-a sfârșit și o lungă vreme, nici n-am mai iubit. Au trecut zile și nopți, luni și ani în care mă-ntrebam uneori: o fi uitat oare? Soarta ne-a zâmbit din nou, tot în plină vară, cu-n surâs m-ai cucerit ca în prima seară. În cenușa vieții mai mocnește jarul și speranța-n dragoste alungă amarul. Iată cum în iarna vieții ne iubim sub Soare mi-aș dori și noaptea când Luna răsare. Din păcate, nopțile nu sunt ale mele, deși-n fiecare seară eu privesc spre stele. Vara sufletului meu Focul sacru, focul vieții, mai arde în noi, Tu ești Cerul, Eu – Pământul, orizonturi noi. Iubirea este o cobră, gâtul meu - altarul Ei, colier cu nestemate strălucind în noapte. Timpul este cel prezent și trecutul e uitat, ce ne-aduce viitorul încă n-am aflat. Coardele la unison ce profund vibrează, mă săruți cu pasiune, Eu sunt a ta oază. Aerul înmiresmat de al teilor parfum ne îndeamnă să parcurgem al vieții drum. Uriași corali acum strălucesc în zare, sunt cireșii plini de rouă, roșii la culoare. Vișinele sunt în pârg, pentru-a câta oară ne provoacă să iubim iar în plină vară? Sper să fie-n timp util, încă nu-i târziu, Să sorbim din cupă vinul rubiniu. Cerul este mai senin că aseară a plouat, Pământul scăldat de Soare este mai bogat. Explodează artificii marcând fericirea, steluțe multicolore dau de veste știrea. Iubire Am plecat să colind lumea cea mare, scăldată de ape, iubită de Soare, și chiar mi-a plăcut ce-am văzut, dar m-am întors deoarece-mi place mai mult, ceea ce văzusem înainte de a pleca: țara, orașul, casa, grădina, tihna căminului și dragostea din inima ta. Din sălcii, ramuri albite de promoroacă se-pleacă spre lacul de cleștar. Luna argintie, cu mantia-i brodată-n stele, vegheată de Luceafăr, Pământu-l luminează. Mulate-n rochii negre din catifea, ciori zgribulite poposesc croncănind pe Altarul de gheață al Iernii. Pretutindeni, zăpada viscolită-n troiene acoperă discret păcatele omenirii. Aduceri aminte mă copleșesc… inima-mi bate năvalnic, freamătând de iubire. Ferestrele-s pictate-n dalbe flori de gheață, focul încălzește căminul și lumina difuză creează magie… Împodobit cu globulețe și ghirlande din beteală bradul cu cetină de jad strălucește-n întuneric. Asemeni unui covor mătăsos, întinsă pe podele, blana ursului polar mângâie trupurile fremătânde, cuplate-n dansul frenetic al dragostei… Privirea ta mă țintuiește licărind în noapte, gura-ți însetată-mi soarbe roua vieții, atingerea buzelor fierbinți mă înfioară… Brațele avide mă caută, mă cuprind, șoaptele dragostei îmi încântă auzul, mâinile-ți alunecă pe sâni, mă dezmiardă, și-n clipa următoare, lava vulcanului erupe revărsându-se fierbinte în câmpia fertilă, la poalele Muntelui Venus, într-un extaz profund. Cutremurul propagă iubirea-mpărtășită și-n valuri legănați, trăim a vieții clipă. Este iubirea simplă, în marea ei splendoare, ce-n clipa procreerii-i forța creatoare. În liniștea deplină ce-nvăluie chiar zorii visăm la nemurire, visăm moștenitorii. Și iată-n plină toamnă, de dimineață-n zori, s-a născut o fetiță, o floare între flori… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate