în copilărie
uneori
îmi imaginam fericirea
ziceam că pesemne
fericirea e atunci când
prințul cel frumos
te duce pe un cal alb
în palatul său
cu zeci de odăi
cu sute de servitori

credeam că fericirea
e absolut necesar
să coboare din acele povești
mincinoase
cu zâne cu balauri cu prinți

între timp am mai crescut
atât cât să aflu
credeam eu
că fericirea nici măcar nu coboară
din acele povești
stă acolo ademenitoare
distantă și de neatins
dacă vrei să fii fericit
n-ai decât
să deschizi o carte
de povești
cu zâne cu balauri cu prinți

se vede treaba că nu crescusem
îndeajuns

apoi multă vreme
n-am mai gândit
la fericire

apoi nu știu cum
s-a făcut să te întâlnesc
mi-am adus aminte de ea
și-am râs de cât de proastă eram
crezând ba că e doar în povești
ba că nu este deloc
acum știu
nimeni nu-mi poate lua acest adevăr

Fericirea
e atunci când
aștept să vin la tine
și știu că voi veni
când te aștept de undeva
și știu că vii
oricât de târziu
fericirea
e atunci când
mă trezesc dimineața
cu gândul la tine
la noi
fericirea e în nopțile-n care
dormim îmbrățișați
mult prea aproape
de marginea patului
dar niciodată suficient de aproape
unul de altul
fericirea e atunci când îmi spui
obrăznicătură
privindu-mă într-un anume fel
iar eu făcând pe
sfânta florentina

și mai e fericirea
în multe altele
pe care aș vrea să ți le spun
și pentru care
nu găsesc
cuvinte
în
dicționar