agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-23 | | Ispita Este primăvară, soare și merii sunt albi de floare. Dinspre livezi te îmbie un parfum ce se transformă în suc dulce-acrișor avâd aromă de măr.. Peste vară, merișoare mai întâi verzi la culoare se transformă într-o noapte în merele acum coapte... Mărul galben îl îmbie sub a arșiței văpaie, setea-i pârjolește trupul și Adam doarme pe-o claie. Se trezește și zărește mărul auriu din pom și fără sa stea pe gânduri îl înhață, măi ce om ... Mărul îi rămâne-n gât deși Adam tot înghite o sa vadă lumea-ntreagă ce-ai făcut pe negândite. Într-o altă poieniță, Eva cade în ispită și culege două mere, dar precaută, chitită, le ascunde sub cămașă sa nu fie oropsită... Merele sunt parfumate, acrișoare, mari și roșii – că se văd de la distanță și îmbie pofticioșii. Adam o vede pe Eva - jos în vale, la izvoare, și-l cuprinde marea sete văzându-i merele-n zare. De sub tufe lunecând, într-un Măr-Domnesc se suie șarpele chitit să-i facă - fructul oprit să-l începă. Se preface că nu știe și să-ncerce îi îmbie cu un mare Măr-Domnesc pe cei doi ce nu-ndrăznesc. Pentru mărul roșu, mare, calcă porunca-n picioare... Mai târziu, pe luna plină, Eva si Adam suspină, dar suspină de plăcere – a-nceput luna de miere chiar acolo jos pe-o claie, în grădina lui tataie... Acel fluturaș de noapte S-a învârtit în jurul unei lumânări, crezând că-i Soarele. Era fericit și nu știa că totu-i minciună. Spre ziuă, lumânarea s-a stins și fluturașul a adormit. Când Soarele a răsărit în zori “Acel fluturaș de noapte” avea aripile arse și sufletul zdrobit... O rază timidă l-a îmbrătișat, Soarele i-a dat aripi noi. Fluturașul privește lumânarea, apoi raza de soare… Raza e blândă, duioasă… „Știu, tu nu ești Soarele!”, și lacrimi îi scaldă privirile, multe lacrimi, lacrimi de fericire. “Acel fluturaș de noapte” plânge... pentru el a răsărit un Soare nou, Soarele adevărului. Cine ești? Ești iubirea mea profundă, dintr-o zi caldă de vară, te doresc cu duioșie și mi-e inima ușoară. Vocea ta mă înfioră, zâmbetu-ți mă cucerește. zi de zi te doresc iară, simt cum sufletu-mi tânjește. Ochii tăi adânci și tandri, sunt frumoși ca două mure și îmi amintesc de vremea când ne plimbam în pădure. Gura ta mă fascinează și-mi doresc să mă săruți, să simt pulsul vieții tale, grijile să ți le uiți. Vreau să las a mea tristețe undeva pierdută-n urmă, să-mi poți dărui plăcerea, zi de zi tot mai profundă. Ești o mare mângâiere când privesc spre asfințit, simt astrala-ți strălucire, vreau să te fac fericit! O noapte din o mie și una Mi-am dorit să fiu cu tine, să te lași purtat de val, și să-mi dăruiești iubirea ce mult ne-o doream. A fost soarta, locul, ceasul, totul sa-mplinit ca-n vis eu și tu iar împreuna, ne-am trezit în Paradis. Mi-ai cântat a câta oară, șoptindu-ți dorința și vrăjiți de întâmplare am plonjat în mare. Tu înoți, cauți izvoare, dulcea alinare... Îți răspund, eu sunt ecoul simțurilor tale. Auzim cum geme marea în ghiocul plin de vrajă și vibrează coarda vieții, sub a Lunii rază. Am uitat de existență, de timpul pierdut, revenim la începuturi când ne-am cunoscut. Simt cum Soarele răsare deși e ascuns sub nori frumoasă aniversare – plină de comori. Zorii străpung orizontul năvălind pe sub perdea o superbă zi de toamnă intră-n casa mea. Șah-mat! Când te-am văzut, erai kaki din cap până-n picioare, păr castaniu, iriși căprui, plăcută asortare... La prima noastră întâlnire erai nespus de fericit, un piersic roz păreai în zare, de floare troienit. Și îți venea nespus de bine în rozul de amant nebun, aveai un zâmbet în privire, parcă îl văd și acum. Într-o rece zi de iarnă, chiar în ziua de Crăciun, mi-ai cerut să-ți fiu soție și te-am acceptat stăpan. Stăpan al visurilor mele, sub bradul verde-împodobit, mi-ai oferit a ta iubire și dragostea ce ne-a unit. Dar, într-o bună zi de vară, în lanul galben - ce splendoare, gelos fiind pe-a mea privire m-ai zis că sunt „floare de soare”. Eu ți-am răspus: „dacă sunt floare ar trebui să fii tu soare”... și-atunci n-aș fi a orișicui ci aș fi „floarea-soarelui”. Viața noastră - o vâltoare, și-a urmat cursul spre zenit și mi-a rămas frumoasa floare, ce tu mi-ai dăruit. Mai cred și azi că-i o minune, în ea pe tine te revăd și regretăm că ai plecat din lumea asta trecătoare - Șah-mat! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate