mă plimb singur printre oamenii
care au ieșit grăbiți din case
din magazine din biserici
din parcul cu trunchiuri ce atârnă
cu vârfurile-n pământ și-mi caut liniștea
pentru acest poem pe care îl port
în inimă ca pe o omidă adusă de zei

când voi găsi locul atunci să știi
că peste casa ta în părul iubitei tale
pe trupul bisericilor în caietele tale
în capătul holului și în farfuriile
din dulapul rotund vor bate din aripi
fluturii albi și fluturii negri
fluturii zeilor pierduți printre oameni