agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1649 .



Zori și Asfințit
poezie [ ]
Poezia dragostei IX

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [miana ]

2010-06-30  |     | 



Feerie


Antalia-i locul
spre care zburăm,
la-nceput de vară,
ca să ne bronzăm.
Hotelul Concord
străjuit de piscine,
în Lara elitei,
mă primea pe mine.

Senin și Soare,
văd munții în zare
oglindiți în mare.
Albastru spicat,
nuanțe mediteraneene,
zăresc printre gene;
la orizont
cer și mare fac front.

Pe pontonul alb
ca un cort de emir
fâlfâie steaguri .
Briza ce unduie
albe perdele
lasă să-ntrevedem
imaculate saltele
și perne de vis,
prosoapele-ntinse
– un verde deschis.

Veseli, bronzați,
și încinși de soare
privim orizontul în zare.
În apa albastră
vezi bancuri de pești
și broaște țestoase
cum nici nu gândești.
Freamată marea, briza adie,
Soarele urcă, plaja-i pustie.

Spre seară, mulțimea
se-ntoarce la mare
voind să mai prindă
apusul de soare.
E marea ripsată
și fină ca moarul,
refluxul o trage în larg
de pe maluri.

Ne-mbie pontonul
și-n noaptea albastră
privim orizontul
cu Luna-n fereastră.
S-aude o muzica fină,
la noi ajungând
în surdină,
și ceru-i senin.

Trecut-a vacanța
și regretăm,
sub foc de artificii
pe plaje dansăm.
Frumoasă vacanță
și marea albastră,
dar vezi? nici o mare
nu-i ca a noastră!

Dacă o privești în zare
neagră marea ți se pare.
Poate și de-aici ideea
Marea Neagră-i ca femeia,
frumoasă, învălurată
și de alge parfumată,
navalnică, furioasă,
când nebună, când duioasă…

Soarele în zori răsare
poleind întreaga mare
și delfinii trec călare
pe albe valuri foșnitoare;
cerul pare decorat
cu nori albi împestrițat.

Ce frumoasă, ce splendoare
Marea Neagră mi se pare,
o cunosc din altă viață
și de-aceea mă răsfață…
uneori un val mai mare
mă trimite la plimbare.

Nisipul ei este fin,
pare un covor divin,
cu cochilii presărat,
când pășești ești mângâiat
și dacă vântul adie
plaja-n valuri se mlădie.
Marea Neagră e albastră,
nici o mare nu-i ca ea,
o iubesc și-s fericită,
nu se poate compara…



Visuri plăcute


Cu parfum de ghiocei,
violete, stânjenei,
zambile, mărgăritare,
bujori roșii la culoare,
tufe mari de liliac,
Primavara a-ncercat
să-mi schimbe a vieții
cărare pe sub pomii
albi de floare.

Verde crud mi-a dăruit,
galben cornul a-nflorit,
roșu este merișorul,
albul ne alină dorul;
splendide roze îmbie,
spre visări si poezie.

Dar am rătăcit cărarea
că se înnorase zarea;
degeaba te-am căutat,
nicăieri nu te-am aflat
și așa, într-un târziu,
am văzut o stea
cu speranța fluturândă
agățată-n ea.

I-am promis
să-ncerc din nou
chiar în zori, pe rouă,
când Soarele va răsări,
dar iată că plouă.
Fulgerul străbate zarea
uite, am văzut cărarea
care duce înspre tine...

Dar un tunet pus
pe harță îmi zice:
fă cale întoarsă,
mai ai multe de trăit
și te așteaptă sub
castani, un vis
pierdut de mulți ani;
avea părul castaniu,
dar acum e argintiu.
Și de-odată mă trezesc
chiar și florile zâmbesc,
când văd cum o gărgărită
se prinde-n a mea cosiță.
Oare cine te-a trimis,
iubitul meu drag din vis?
Gărgărita zboară iară,
am în suflet primavară.



Nuanțe


Pe stânci albastre,
pescăruși țintesc nemărginirea
și marea strălucind în larg,
le mângâie privirea.

Valurile înspumate
poartă midii către țărm,
în nisip rămâne perla
ce o ne-o disputăm.

De n-ai văzut marea,
te îndemn s-o faci acum
să simți frenezia,
și al brizei parfum.

O paletă de culoare
de albastru-n multe tonuri.
colorează pietre scumpe,
irizându-le-n halouri.

Albastru-i safirul,
topazul este-albastru,
albastru este cerul,
Pământu-i tot albastru.

Infinitele nuanțe
din albastru derivate,
colorează orizontul
- apă și cer îmbinate.

Unde albastre
ies din râuri,
din lacuri albastre
sau din cerul înstelat
în oceane reflectat.


Mare, stânci și valuri albe,
un bărbat pe plajă doarme.

El, bătrânul Lup-de-mare,
cu-a lui frumusețe
pe fete le ademenește
ca să îl răsfețe:

„Vino langă mine,
te aștept demult,
îmi vei fi iubită,
hai, dă-mi un sărut!
Strânge-mă în brațe,
te voi mângâia,
îți voi umple viața
cu iubirea mea!”

Și pe creste înspumate
ei plutesc purtați de val...
și își dăruiesc iubirea
în flux estival.

La țărm așteaptă lotca
și Luna îi veghează,
dintr-un mănunchi de stele
un far trimite o rază.




Faun - Zeul Fecundității


Pe luciul lacului glisează
- frumoasă, dulce, libertină,
în voaluri fine - o codană -
o libelulă diafană …

În ritmul muzicii-n surdină,
cu grație de balerină,
cu gesturi ample-și exhibă
al corpului mister.

Prin dansul ei mărturisește
iubirea pentru prințul care
i-a dăruit ieri un buchet
din albe lăcrimioare.

Din fundal tâșnește Faun
și încearcă să o fure,
s-o ducă-n poiana verde
din tainica pădure.

În brațe-o ia și-n piruete
alunecă pe gheață,
pe “Bolero” de Ravel
o cucerește plin de zel.

Este dorința pătimașă
ce-i captivează și-i unește
într-un sărut prelung
și gheața-ndată se topește.

Aplauzele-n cascadă
consacră fecunda pereche,
pe Faun deghizat în prinț
și muza... eterna poveste.



Vacanță la Dunăre


Alexandru ș-al lui fiu -
Mihăiță cel hazliu -
au plecat într-o vacanță
plini de importanță.

De pe prispa casei vechi
ce dă în grădină
ei privesc spre Dunăre
și-n taină suspină.

Mai târziu, au hotărât
să se scalde împreună,
au luat cu ei merinde,
vremea este bună.

Dunărea curge în valuri
încărcată cu poveri,
ea transportă înspre mare
șlepuri, barje și vapoare.

Apa ei învolburată
este galbenă, mâloasă,
c-a plouat în Europa,
nu a fost vreme frumoasă.

Malul abrupt de argilă
mărginit de sălcii
ascunde-o micuță barcă
cu vâslele roșii.

Este cald, vor să se scalde,
în grabă s-au dezbrăcat
și în Dunărea gălbuie
amândoi s-au aruncat.

Ei înoată voinicește,
apa vrea să-i ia la vale,
dar de barcă ei s-agață
și vâslesc agale.

Pe un vas de croazieră
se dansează vals…
este “Dunărea albastră”
a lui Johann Strauss.

Vezi? acolo, la izvoare,
în munții Pădurea Neagră,
Dunărea este albastră...
cine poate, să-nțeleagă!

Șapte țări a străbătut
la noi să ajungă,
în Deltă s-a revărsat
după cale lungă.

Continuu-n Marea Neagră
Dunărea se varsă...
este o binecuvântare,
marea noastră șansă.

Zâmbitori și fericiți,
tată și fiu mână-n mână
se-ntorc la mama Anica
să cineze împreună.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!