Într-un târziu -

Când toate cele
Ce se puteau imagina
Se vor fi întâmplat –
Iar toate cele
Ce luminau în noapte
Se vor fi mistuit –
Când timpul s-a oprit -
Ca simplă consecință
A propriei naturi -
Venise vremea beznei,
Cea fără de sfârșit -
Când Omul și-a aflat
Într-un târziu
Odihna de pe urmă

Și-a adormit.

Și adormind,
Din piscul cel semeț
Al propriului intelect
Adânc întrânsul
S-a uitat
Privind atent;
Examinând
pe îndelete -

Apreciind.

Și a văzut ca era bun
Ce a găsit
Dar -
Nu chiar întru totul
Conform dorinței sale.
Căci îi păru atunci
Că se afla acolo
Ascuns sau poate doar
Pus deoparte -
Acel ceva -
Nedeslușit
Ce nu putuse
Vreodată

În lume fi găsit.


În urma
Acestei introspecții
Timpul -
Motocel în mâna sa -
Tors din substanța
Care se cheamă zăbavă -
A hotărât
Pe dată –
Să schimbe
Să refacă -
Acele lucruri -
În caz că
Se puteau numi
Lucruri
Acelea ce
Puteau fi refăcute.

Astfel încât
Să pună
În valoare
Sau poate doar
Să înțeleagă
Cele găsite.

Dar nu
Din obligație

Ci dintr-un simț
Al echilibrului
Pe care cei cunoscători
În ale lumii fapte
Probabil că
L-ar fi chemat
Dreptate –
Fără ca să
Exagereze peste poate -
Și ar fi fost istorisit
Drept har
De cei căutători
Ai înțelesului ascuns –
Fără hotar
Chiar dac-asa ar fi trimis
Cu gândul la acelea care sunt

De nepătruns.


Iar în final -

Când toate-aceste
Lucrări maiestre –
Și necesare
S-au împlinit -
În mod complet
Și fără de silință,
În lume apăru
Drept consecință
Sau poate -
Chiar dimpotrivă -
Ceva cu totul nou
Născut
De sine stătător -
Și nu făcut,
Nemărginit -
Etern -

Deplin.

Prezența Sa
Învălui genunea
Ce-n juru-i se căsca,
Înfiorând-o,
De nerăbdare
Și se intinse
Mângâietoare
Asupra celui
Care-i fusese

Firească născătoare.

Iar fapta Sa dintâi
Se făptui
Nu din mândrie
Copilărească -
De necuprins -
Ci doar -

Din pietate -
Filială -
Căci, luând-aminte
Nimicul ce-l lăsa
Pe-al Său părinte stins
În bezna cea finală -
Visă lumina

Și-aceasta -

Înfiorată

Se născu.