Nuntit e cerul de lumini cât acul
Din jurul ei le izgonește luna
E un așa plăcut "întotdeauna".
Sortit cu bolta, locuiesc cerdacul

Aripi de îngeri trec prin mine-ntruna
Și nu mai sunt ca-n orice zi - posacul.
Un drum prin stele, nepășit, desfacu-l,
Da'n ceas mă otrăvește mătrăguna

Acelei neputințe-a cărnii. Scrisu-l
Odată. Nu îl pot sui firesc;
Doar cu cerneală ori prăsindu-mi visul

Pășesc pe el. Mânii în mine cresc
Mă pierde, sus și taina și abisul
Și zbor numai prin ochii ce privesc.