agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-03 | |
Ochiul Domnului
Mai priveam spre cerul nopții plin de nori, întunecat, și-am văzut ce niciodată până atunci nu mi-a fost dat. Ochiul Domnului privește înspre Globul Pământesc, ca să vadă muritorii ce acum se odihnesc. Luna e a Lui pupilă, dilatată de extaz, aurie și frumoasă îmbrăcată în atlas; Irisul - halou ceresc – un căprui cu mov electric și reflexe de turcoaze, contrastând acum feeric cu albastrul cenușiu al Oceanului pustiu. Norii – niște valuri negre – trec în goană, alergând, dar nici unul nu umbrește „Ochiul Domnului” arzând. Fenomenu-i cunoscut: prevestește că Furtuna - în oceane și în mări – va produce multe valuri și în lume mari schimbări. De Sf. Ion, Vasile și Gavril, 30.01.2007 – orele 18,10-19,45 Luna Corabia selenară, printre nori plutește oare încotro se-ndreaptă, și cine vâslește? Luna-i suplă, argintie, și nu-i pasă de nimic... pe stele le ocrotește, pe Luceafar ...ce să zic? O regină, o femeie, aveți oare voi idee? somnul nostru îl veghează și ne mângâie c-o rază. Raza ei, raza de lună, ne urează „noapte bună!” și povești nemuritoare ea ne spune zâmbitoare. O fi fost îndragostită de a Soarelui strălucire, cine oare-a pedepsit-o pentru marea ei iubire? O fi chiar adevărat că Soarele-a divorțat și-a iubit o răsărită „Floarea-Soarelui” numită? Biata fată, cată-n nori când dispare Luna-n zori; după Soare se rotește și-i șoptește că-l iubește. Luna mândră-și poartă voalul presărat cu stele și-nhamă la Carul Mare câteva din ele. Uneori în neagra noapte ea se scaldă-n mare oglindindu-și chipul mândru, puțin gânditoare. În oceane lung privește, o fi căutând un pește? Peștișorul de aur să-i dea un tezaur? Poate vrea și un palat pentru Soare rezervat sau să-i dea iubirea lui, strălucirea Soarelui? Poate într-o bună zi, cine știe când va fi vor fi din nou împreună Soarele și mândra Lună. Întrebare Venim în astă lume deplin încrezători, destinul ne promite iubire și comori. Învățăm să cerem apă, mâncare, dragoste mare, simțim că mama și tata sunt ființe iubitoare. Gângurim și facem pași suntem tare drăgălași cercetăm jucărioare, ne ridicăm în picioare. Învățăm pe rând cuvinte, recunoaștem pe părinte, știm să zicem mama, tata, de plimbare suntem gata. Șapte ani avem nevoie să-i intrăm lumii în voie și toți suntem educați de părinți, bunici și frați. Acumulăm cunoștințe și ne punem trei dorințe să fim mari, să fim iubiți, și să trăim fericiți. Adolescența ne-nvață ce să prețuim în viață: bogăția sufletească cu iubirea ei firească. Muncii ziua-i dăruim, dragostei a nopții boare. și în zorii dimineții sorbim din nectarul vieții . Viața este o-ncântare, ne farmecă, ne vrăjește, și-n vârtej turbionar spre adâncuri ne târăște. Iată, toată omenirea, fără să vorbim de rasă, când îmbătrânește moare părăsindu-și a ei casă. Întrebarea ce se pune și răspuns încă nu are “Cum putem rămâne tineri și plini de ardoare?” Am trăit toți odiseea și am dăruit urmași să descopere enigma plină de suspans. “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” este încă doar povestea scrisă într-o carte… Pământul Planeta albastră-i Pământul înconjurat de ape și chiar scăldat de ele, este al vieții leagăn sub cerul plin de stele, în zori e plin de rouă, ziua surâde-n Soare, apusu-l răcorește cu-nmiresmata-i boare. Pământu-n anotimpuri își schimb-a lui culoare, verde-i primăvara când glia prinde viață, și este galben vara când Soarele-l răsfață. Toamna, arama frunzei îi dă a ei culoare… Secătuit de vlagă îl află mândra iarnă și-i învelește trupul în stratul de zăpadă. Pământul hibernează, profund se odihnește, în trup îi fierbe lava și inima-i zvâcnește. Perpetua-i existență protejată e de Soare, de Lună, în timp de noapte, și stele strălucitoare. Luceafărul dimineții îi trimite a lui rază să-i trezească muritorii ce încă profund visează. Deșteptat din nou la viață Pământul ne ocrotește, ne hrănește cu-a lui roade, cu apă ne răcorește, Îi înălțăm în slavă imn de mulțumire, din răsărit de soare și până la apus. El ne susține viața prin roada lui bogată, ne odihnește noaptea când Luna este sus. Pământu-i nemurirea, suflarea-i trecătoare, contactul cu pământul e-a vieții desfătare. Ne naștem din țărână ființe muritoare și-ntreaga noastră viață trăim o transformare. Pământul ne primește, pe noi, pe fiecare, când dăm tribut viața din Lumea trecătoare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate