în poala câmpului de pepeni
stau
stau picioarele întinse pînă la capăt
mâna ia un porumb
trec prin sticla cerului prăfuit
acolo
muzica pământului își încântă bolovanii
uitați de tractoare
cobze de nisip greieri
dărâmați de căldură
furnici dezbrăcate se ascund
sub frunzele palme de dovleac

vocile orașului cad până la rădăcină
înainte să îmi scot sandalele
nimic nu mai e până la capăt
câmpul de lavandă
după câmpul de pepeni
după câmpul de mierle

liniște albă și roșie și verde
stau
stai
o privire până la capăt merge topită de sudoare
cu o rogojină pe umeri
mersul cu oasele pline despre el mi-ai vorbit
îl simt sub povara căldurii cu urechile pline
sâmburii de pepeni îi pun pe o ață

o agăț la fereastră
semn către drumul peste iarnă

până sub teiul cu frunzele scrise