agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1558 .



Când rădăcinele îmi cresc
poezie [ ]
din pământ, cât și din cer

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Val.C ]

2010-07-05  |     | 



Nu-mi înțeleg sătenii
Adică pământenii mei
Unii s-au dus...
Alții s-au risipit prin lume,
Și am rămas doar eu;
Și cei care nu sunt ca mine.

Iar mie rădăcinile îmi cresc,
Nu din pământ, ci din cer.
Și sunt aproape copac multisecular,
Sau un extraterestru!

Vin vara la două iulie, la baștină,
La umbra unui falnic stejar,
Nu la unul simplu, ci multisecular,
Cu numeroase taine ascunse,
În hăul adânc,
Și din-tru-n abis,
Din care timp de mulți ani ...
Ninge cu zăpezi abundente.

Și sătenii mei, ziși moldoveni,
Nu prea doresc să fie considerați români.
Sau măcar niște urmași ai Romei.
Despre Dacia ei poate că nici n-au auzit.

Acolo doar unele fete cu părul blond,
Cu ochi albaștri ca liniștea mării,
Uneori sunt poreclite „puice de daci”,
și ele au sânii mari
și picioare strălucitoare,
Unghiile mari,
Și doar urechile mici,
Care nu pot să asculte:
Tandrețea tăcerii,
Sau zboru-n alte abisuri,
Care te duc de la început,
Spre infinit și spre sfârșit.
De unde infinitul abia de începe,
Primăvară cu pomul iubit,
De câteva sute de ani,
Ce pe mulți i-a umbrit
Și i-a ferit de cumpltul cuptor,
Care topește la fel:
Călăul și victima sa -
Toată memoria,
Pe care cândva am avut-o.

Și de azi toți pământenii,
Care nu mai pot fi ca atunci,
Când pentru pima oară,
Lângă stejar,
Lângă altare,
Și aproape de toată moștenirea,
care fost...
Ștearsă frumos pănă la capăt,
Ca din mintea cea de pe urmă,
Din creierii spălați de viscole roșii,
Și de ninsori abundente,
Care nu se vin periodic,
Ci - cad constant,
Peste noi:
Pământeni sau extratereștri,
Rămași fără rădăcini,
Deși ele ne sunt înfipte adânc,
Atât în pământ, cât și în cer.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!