Pe-aici
aceeași liniște
aceeași câmpie
un soare arzându-ne-n ciudă
când și când o ploaie repede
peste pământul nesătul

nicio denivelare nimic
doar sufletul mai chircit pe zi ce trece
sub povara
atâtor întrebări

s-au scuturat salcâmii
de la balconul meu un castan
pare c-ar vrea să intre nepoftit
am să-i tai crengile
sătulă de-atâtea inflorescențe

de la tine
cum se mai vede viața
printre zăbrelele
singurătății?