Utopia nu mă definește precum un gând
căci falansterul cuprinzând
globul învăluit în negură
coboară simfonia ontologică în ureche impură
din cerul eufonic
pe tina cu sonorități disonante dispuse fonic
Pe brațul stâng Platon
își concepe meditațiile cu bonom ton
din fiecare por cărămidă metafizică
își făurește Cetatea Ideală precum mecanica Newtoniană în fizică
Pe brațul drept Renes Descartes
își plimbă existențialismul nespart
unghi azimut în care
se încadrează oamenii radial fiecare
Pe piciorul stâng Hegel
ca un Sisif polizat cu șmirghel
își urcă și coboară sinele
mereu cu pas filigranând rubinele
ce acoperă distanțe enorme cu praful binele
Pe piciorul drept Voltaire
își scrie Scrisorile Provinciale în stil esoter
pe care le citesc în reveria inoculată în fire
la lumina lămpii din gândire
Sub talpă mâ gâdilă
La Bruiere cu degete împletite în idilă
de axiome insipide însămânțând arie fertilă
Pe părul din care fac hamac
scriitorii ce scriu când tac
pe frunze de clișee pe care scoate sunete intermitente un brotac
doarme Marin Preda cu perna nația
ce-și risipește vocația
în “Risipitorii” emițând în persuasive fraze ecolocația
Din sprânceana stângă culme ștersă
face o luntre inversă
Eminescu cu codrul în cugetul de boem
prin care se plimbă într-un integral poem
cu Veronica Micle în care iubirile gem
Din sprânceana dreaptă
sub formă de grui cu pădure de verde coaptă
Ionel Teodoreanu împarte fructe
domniței de “La Medeleni” cu tinerețea sub apeducte.