agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-14 | |
Adormită pe o creangă
Stă cuminte-o turturică; De prin alte părți venită Străbătuse cale lungă. Frumoasă cum nu mai este Nicăieri pe-acastă lume, Precum feții fără nume Pare smulsă din poveste. Se trezește zgribulită Și privește printre frunze; Stelele devin confuze, Luna de Soare-i palită. Porumbelul o zărește: Mândru,falnic și hoinar, Îi arde în inimă jar Și privirea îi sclipește. Urmărindo-n zbor,se joacă, Pe lângă ea se rotește; Parcă parcă-l îndrăgește, Dar nu știe ce să facă. Intră-n jocul lui,timidă; Parcă totul e miraj, Și ușor prinde curaj, Însă la fel de candidă. Tot așa ei continuară; Ori dormeau,ori se jucau Împreună ei erau Zi de zi..Seară de seară... Joaca astăzi fu oprită De-o furtună-ngrozitoare; Tunetele-asurzitoare O speriau pe turturică. Își luă apoi avânt Și zboară înfricoșată, Însă de vânt e purtată Și-aruncată la pământ. Porumbelul înlemnește, Și cu mintea-ntunecată Și inima sfâșiată Spre turturică pornește. Și purtat de vântul negru Porumbelul amețește, Zboară peste tot orbește Măcinat de-un gând funebru. Nu rezistă mult în cale, Apoi purtat de furtună Este aruncat în humă, Acoperit de petale. Vântul se mai domolește Și ploaia parcă apune, Norii-ncep să se răzbune Și soarele se zărește. Trece-n zbor o mierlă brună Și văzându-l în noroi (Ea-i cunoaște pe-amândoi, Fiindu-le prietenă bună!) Merge la el și-i vorbește, Dar el nu mișcă deloc; Porumbelul parcă-i mort; Mierla-l lovește în creștet. Porumbelul se trezește; Și buimac,și speriat Cu glas sfârșit a-ntrebat De turturica ce-o iubește. Mierla parcă se codește, Porumbelul tot întreabă, Are o idee vagă, Și apoi el se răstește: -Spune-mi ce s-a întâmplat; Nu contează ce și cum! Dacă nu,să-ți vezi de drum! S-a ridicat și-a plecat! Mierla însă-l urmărește Și-i spune povestea tristă; Săraca nu mai rezistă Și plânsul o poticnește: -A căzut din cer,știi bine; Și acolo la pământ Nu a scos niciun cuvânt; Apoi te-am văzut pe tine! Nu știam ce să mai fac; Am fugit la ea degrabă, Dar de peste drum o babă M-a lovit cu piatra-n cap! Am venit apoi la tine, De-acum povestea o știi, Însă cel mai bine-ar fi Să judecăm calmi,copile! Porumbelul tot întreabă Poate o afla ceva, Când într-o zi cineva Îl trimite chiar la babă. Acolo nimic ciudat: Baba își vedea de treburi, Amestecă niște ierburi Într-o oala,stând pe pat! Turturica nicăieri, Nici în casă,nici afară. Gânduri negre-l înfioară: Poate o mâncase ieri! Căutând de zile-ntr-una Tot sperând că va fi bine; Însă o idee-i vine: Să meargă el la Străbuna! Străbuna-i Pasărea Mama; Oricine credea în ea, Numai el se îndoia De puternica Bătrână! Nu se știe-n ce cărare Destinul vă întâlnește; Însă unde locuiește Nu știe nici Sfântul Soare! Tot mergând și căutând Printre nori zbura săracul Caută-ntre paie acul Mânat de preasfântul gând. Ajunsese unde nimeni Nu a mai ajuns vreodată; Nici omul cu pasăre-naltă, Nici vulturii cei mai tineri! Totu-i gol.Nici nu mai știe Unde-i jos și unde-i sus; Mereu zi,fără apus. Sfârșit de gâduri o mie. Ostenit și fără vlagă Ar vrea să se odihnească; Numai chemarea cerească Îi ține ființa-ntreagă. A ajuns unde Pământul Nu îl mai cheamă deloc; Atras de mingea de foc Își pierde acum avântul. Tot mergând spre nicăieri, Să se-ntoarcă nu mai poate; Aripile-s arse toate... Regretă ziua de ieri! Cade-n gol nenorocit. Gânduri negre nu mai are, Asta-i ultima-ncercare, Apoi pleacă-n Infinit! Mintea acum este goală, Niciun gând n-o penetrează. Totul se îndepărtează... Dar cineva-l prinde-n poală. E Străbuna înțeleaptă. Ea îi spune ca greșește; Căutând așa găsește Numai Moartea-ntunecată. Îi mai spune să se-ntoarcă Pe Pământ,de vrea s-o caute Caci aici nu sunt nici fapte Nici făpturi să-nfăptuiască. Se trezise în abis. Totul e așa real. Dar se poate ca-n final Totul să fi fost un vis? Din nou își ia zborul el Peste munți și peste ape. Căutând speranțe-n noapte Trecea în zbor un porumbel. Găsise un târg de sat Și trecând vede un sac, A vreunui țăran sarac, Deschis la gură,cu păsat! Îi era puțin cam foame Și trece și ia puțin. Apoi vede un car plin Îndesat de multe poame! Lânga car o colivie Cu o pasăre frumoasă; Copiii loveau în plasă Sperând ca la ei să vie. Se apropie puțin, Apoi inima îi crește, Însă doar se amăgește, Și din nou același chin. După luni de căutări Chiar nimic nu mai avea, Dacă-l întrebai ceva Îți spunea că a fost ieri... O găsise-ntr-un final Doar că ea îl privea rece; Se pare că orice trece. Iubire cu gust amar. Și pleacă dezamăgit. Zboară acasă singurel Suspinând un porumbel, Singur și nefericit. Turturica nu mai poate. Are în minte ceva: Porumbelul ce-o privea Îi amintește de toate. Căci uitase!nu de el; Singurele amintiri rămase, Printre multe altele false, Câteva cu-n porumbel. Acum zboar-o turturică, Singură,cu-n singur tel: Să gaseasc-un porumbel Și să își alunge frica. Chiar acum privesc spre cer; Văd în zbor un porumbel; Nu se-oprește chiar defel; Singur zboară ca un fulger! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate