Deseori am sentimentul
Că împrumut limbajul nocturn
Al zeilor
Când împart trecând
Printre cuvinte
Gloria și pacea și abisul.

Lucurile își pierd semnificaţia
Când versul este atins de putregai:
Vai, nu mai am chip,
Nu mai am trup,
Sunt parcă fantasma
Unui zid căzut în cenușă la care
A fost împușcat cel care
Se juca de-a nemurirea.

Peste lume se-aud jalnicile buze
Ale versului:
„Nu, nu mă lăsa să dispar!”.