Și stropi de apă de pe frunze treier,
A încetat și ploaia. Firea-i tot posacă,
Împiedicând a soarelui prisacă;
Tăcerea-i multă, frântă doar de-un greier.

Și veselia iar a prins să tacă
Tristețea iar mi se adună-n creier
Morminte dragi în clipă le cutreier
Și-un soi de plâns ca-n codru mă atacă.

Se repornește lacrima din ceruri
Să cadă zgomotoasă pe pământ.
Și mintea mea cuprinsă-i ca de geruri,

În inimă amarul îl descânt.
Doar sufletul tot ticluiește seruri
Din duh sfințit și-o piatră de cuvânt.