38

Suprafața albă a mesei din cafenea era ca un petec de ceață.
Pe ea se rostogoleau cuvintele ca niște motorașe ale mașinuțelor de jucărie
O voce vulgară pronunța cuvinte cinice.
Eu mă feream să fac infuzie cu ele.
Nu știu de unde a apărut un pitic cu fața ridată, ca un măr scos din cuptor.
A venit peste mine ca un păgân din apele Prutului.
În tot acest timp, lacrimile Antigonei s-au adunat în scrumieră și mi-am stins țigara.
Eu mi-am strâns degetele în palme.
Pe suprafața albă a mesei din cafenea, cuvintele au rămas suspendate.
Nu puteam face nimic decât să suport liniștea și să aștept.
Să aștept în aerul cleios, umed și înăbușitor al cafenelei.
De sub scrumiera unde s-au scurs lacrimile Antigonei, ies melci și râme.
Și ar mai fi ceva!
Dar nu îți spun!
De teamă să nu râzi!