S-a-mbolnavit o salcie de singuratate si sufletu-i din ramuri i se frange,
Zadarnic raul o alina, oprindu-si trecerea grabita sub umbra-i de la mal,
Ceva s-a ofilit la radacina si dincolo de frunza-i tremuranda care plange,
Neintelese par oftaturile ei, cand adierile apar si trec cu fiecare val.

E nefireasca lumea ei pustie, un gol imens facut de timp intr-o uitare,
A rupt tacerea unui legamant, pecetluit de-ndragostiti sub ramurile-i verzi,
Si-orcat de mult ar lumina pe rau, sub clar de luna visu-n departare,
Sunt doar iluzii ca se-ntorc la mal, priviri ce-n nebunia anilor le pierzi.

De nopti si zile vantu-i doarme-n ramuri, mirat ca n-o inveseleste uneori,
Purtandu-i din mireasma-n lung de rau,s-o faca cunoscuta celor ce iubesc,
Dar salcia ramane trista, ascunsa-n ochii celor ce-au jurat sub ea adeseori,
C-au sa revina langa mal, cand vor simti ca ramurile-i cad si putrezesc.