Mi-e corpul ud și mintea erodată
De-atâtea nopți și zile de furtuni.
Cu vechea lirică adânc depigmentată
Sub timpul scurs în alte dimensiuni,
Cu sufletul hoinar prin lumenul tăcerii
Și mutele dorințe de tihnă și de ceas,
Râvnind intens la fluxul de vibrații,
Mă văd eu însămi rămasă fără glas.