camera miroase a timp închis în borcan
pe pereți covoare, pe lustră o muscă
Încerc să evadez prin spatele retinei
dar musca mă veghează
ca ochiul lui Dumnezeu
frecându-și piciorușele
mulțumit

când visez la o pădure
se așază pe buza mea de sus
când deschid o carte
se așază fix pe cuvântul *Slavă*

Azi mi-am lăsat gândul să fugă
ca momeală
musca a venit să se așeze
pe genunchiul meu
Și-atunci am lovit

am ridicat mâna
palma a simțit golul
Ochiul meu drept
într-un punct mort

în bezna din orbită
a început un bâzâit
o muscă: mai mică
Și mult mai vigilentă