Am să plec în alte ținuturi
nu mă mai suport printre falși
uit aici visurile, trădările,
las miracolul copilului din ierburi
deflorat în mirabila noapte de mai.

Las strămoșii așezați la odihnă
cu necazurile țintuite-n oase
la o fereastra deschisă spre cer,
cine să-mi alinte sufletul ars
înflorit din dragostea ucisă?
cine să mă alinte ca mama
fără să fi sorbit lumina din stele?

Pe tărâmuri sărace-n rădăcini
arde cu flacăra dorului
candela icoanei aprinsă
cu lumina din noaptea învierii,
în neștiutul meu sătuc de munte
și nu se va stinge vreodată.