În primul rând, este simbolul
Eteric, diafanul, e dorința,
Apoi e material, adică ființa;
Doar EA, le poate combina, își joacă rolul.

E-n gesturi, cu mișcări unduietoare...
Cu șarmul de gheișă sau de mim
Crează vrajă, stând într-un sublim;
Visezi în noapte doar atingerea-i de boare.

Este-o privire fatalmente adâncă...
Prin iris poți intra în făgaș de vis
Doar de-ai noroc, sau dacă îți este scris;
Poți colinda prin timp, de ieri sau... încă.

E părul lung, oricum mai lung și moale,
Ce oferă chip fragil, de bibelou...
Te poți juca cu el, de îi ești erou;
Să dormi pe el la infinit, să nu te scoale.

E gura, buze lungi, ca de petale-
Te uiți înfermecat- le-ai vrea lipite...
Te zbați între real și-între ispite
Să le atingi, să simți miere de floare.

Sprâncene-s arce de subânțeles
Ce-și schimbă forma, spre mister, uimire,
Iar gene lungi acoperă sclipire;
Sunt ude-n lacrimi, sau se închid cu interes.

Ovalul feței-i luna în pătrar.
Tenu-i sclipește îngrijit de creme fine;
Cu el te încântă, ea amor deține...
E pururi, nouă zi... a ta de calendar.

Bărbia-i fină și i-o urmărești
Cum mișcă de cuvinte de nectar...
Îți vine s-o săruți, de-o ai în dar;
Ai sta în genunchi, mereu ca s-o cerșești.

Urechea fină-i, cu podoabă veche
Din mezozoic, când de-abia eram.
Auzu-i prin cercel cu filigram
Și ocazia îți dă să-i faci... pereche.

Năsucu-i fin, percepe nevăzutul-
Parfum din aștri și pământ d’esențe-
Tot el discerne vrute existențe;
E și simț practic, știe neștiutul.

Suavul gât prelung, mereu subțire,
E loc de nu-ți permite s-o rănești;
De aici îi vin silabe îngerești,
Și-i loc să-i lași amprente de iubire.

Pe umeri mici, tu cap ai vrea să pui,
Dar sunt firavi, înguști, nu-i loc de vis;
-Îi atingi... doar de-i oferi ce i-ai promis,
-Îi adori, îi strângi, când vrei să mai rămâi.

De bustu-n ”V” de literă te încânți;
Pare ireal, aproape-n instabilitate
Sfârșind în mijlocul de pietate
Și-n el simți suflet... inima ce-o cânți.

Pe sânii fermecați pentru creații,
Din sfârc de roze cu pistil, să bei;
Nu vrei să știi- crescutule din ei-
Că-i locul unde ochii îți pierzi, în incantații.

La pântec ai ajuns, loc de minuni;
E un rond de vis, de adâncuri mișcătoare,
E locul preferat de ascultare
A celui, ce-și câștigă dreptul printre lumi.

Ce coapse, cu volupt în brațe ai ține,
Cu ovalele-i de liră fără coardă...
Buze fierbinți pui pielii, făr’ s-o ardă;
Umplând-o de sărut... pierzându-te pe tine.

Cobori spre gambe suple ca de zbor,
Genunchi și glezne fine, de Afrodită;
Toate-s etern mister, prefigurând ispită...
N-ai fin cuvânt, pentru prozaicul picior.

Contemplul maxim e locul de plăcere...
De te dorești în trup să-i fi un ”plug”
Extazu-i ireal, e vis, deliric drog,
În care-ai vrea să ”mori” și-i loc de înviere.

Ea e himera, cea dorită de milenii...
Esența vieții ea o poartă, o dă, o naște.
Noi toți suntem ai ei... Este eternul Paște !
Renaște simț și fizic, este sursa... de vedenii !!!
08.06.2010