Și roua dulce-am ars-o-n grele ruguri
Gândind la soarele de la amiază
Eu sunt mai bine, dragă, mintea-i trează
Și nu mai beau absintul cel din struguri.

Un câine-n curte doarme și visează
La oase, cred. Închis-am, pus-am druguri
La cramă. Rătăcesc, fidel, prin crânguri
De vorbe. Nu-s defel o liră brează,

Dar firea îmi e plină de cuvinte.
Sunt un cârmaci pe marea din Nimic,
"Iubesc și flori și buze și morminte"

Și în sonet chemările le zic.
Prin stihurile învechite, sfinte
Tăcerea îmi e singur inamic.