POTOPUL
Cierul încărcat dă nori
Pune în inimi fiori
Sunt fiorii nepucinței
Prinși în haina suferinței.

Dudăie șâ scapă foc
Scânceind dân loc în loc
Fulgere dân cier coboară
Care distrug șî omoară.

Când se rup norii cei grei
Stropi șî fum iasă dân ei
Stropii în șuvoi s-adună
Deslănțuiți în furtună.

Piatra mare șî-nghețată
Să rosgoleșce-n vatră
Cu pucerea ei deplină
E cât oul dă găină.

Vijelii vin pră d-arându
Nu să mai vege pământu
Apa creșce-n valuri sus
La doi mietrii o ajuns

Având o pucere mare
Distruge ce-i iese-n cale
Rupe porți șî intră-n casă
Prăpăd în urma ei lasă.

Vijelii cu forță plină
Zmulge pomi dân rădăcină
Zmulge case șî mășâni
Zmulge inimi dă români.

Oamenii părăsăsc locu
C-a venit dân cier potopu
Lăsând casa lor cea dragă
Munca lor de-o viață-ntragă.

Oamenii plâng cu amar
Sus în cortul dă pră geal
Mânc-apoi cu țârâita
Ca să nu să gace pita.

Apoi beau apă cu stropu
A bun-o luat-o potopu
În fântâni șî fântânele
Imala pringe pucere.

Orice-ai face-n astă lume
Cu apa nu ce poți pune
Cu puceri nemăsurace
Intră-n coturile toace.

Scoace dân casă ce-i bun
Nu s-opreșce nicidecum
Toace zâdurile udă
Șî case dân loc le mută

Vai de bieții sinistrați
Prea puțân îs ajutați
Trăbe să muncească mult
Șî s-o ia de la-nceput

Șî pră lângă așcea toace
Salarilii sunt tăiace
TVA-ul s-o umflat
Vin impozâce la stat.

Ne-ntrebăm cu voci mirace
Până când românu poace
Să ducă atâta bir
Ș-alce taxe ce mai vin?

Plânge țara, plânge locu
Pră unge-o trecut potopu
Șî grăginilii plâng toace
C-au rămas fără bucace.

Calci cu greu acest pământ
Șî cu aminciri în gând
Având fața împietrită
Șî cu imală stropită.

Șî-n cizme dă cauciuc
Vezi cum casele să rup
Valuri mari le duc dăparce
Șî dân viața lor, o parce.