vergeaua de otel
ascunsa in burta lui
din care maraia
din cand in cand
cate-o floare
vejtejita
pe care o uita-n
parul ei...
timpul batran
prin care-au fluturat
cuvintele lor
transformate-n carne
din care s-au adapat
atatia tineri...
necunoasterea
aripilor imaginare
construite noaptea
atunci cand
lumina era cea mai intensa
a atras ca un magnet
uitarea
rece,ascutita,viermanoasa
trupul uitat in mormant.
ciulinii alergau prin Baragan
cuvintele formate de ei
se lipeau doar pe ici pe colo
strigatul mutului auzit doar de inger
a fluturat miresme in noptile
alfabetului limbii romane...
in fiecare seara
in moartea lui comunica
cu vergeaua de otel din
fostele tale maruntaie...amice!