joacă viața o piesă de teatru
în aer liber
și-n fiecare gară
pribegie

cortina grea este ridicată
pe umerii copiilor
din spatele ochelarilor plânși

actul întâi începe
cu un moment de reculegere
în memoria respirației

din culise răzbate un șuierat prelung
al unui tren mărfar
ce și-a uitat cufărul pe peron

cu palmele bătătorite se aplaudă frenetic
ridicarea unui actor din propria-i cenușă
pe scara ultimului vagon

se pierde în zare propria iluzie
aerul a devenit irespirabil
pe fiecare cale ferată
umeri...