Am strivit un gest, ca pe-o simpla mirare si-am plans,
Ca nu mi-au coborat cuvintele din ganduri, sa-ti pot spune,
Mi-am privit palmele, cand teama le-a fost si le-am strans,
In jurul buzelor, sa le simt, cand ating al tau nume.

Mi-am ascuns pasii intr-o toamna care va sosi mai tarziu,
Sa nu-ti trezesc sentimentul adormit intre nostalgie si ura,
Lacrimile au singurul drum pe care-asteptarile mele il stiu,
Si umbre de flacari, se joaca prin ele si-n noapte le fura.

Am invatat sa te iubesc, inainte sa vii, inainte sa pleci,
In port parasit se-aduna furtuni ranite de valuri si stele,
Nu voi mai spune cata lumina, ne imbraca privirile reci,
Pentru ca uitarea lasa tacerii dreptul de-a pune tristete in ele.

Sufletele noastre, se simt, se ating, undeva-n departare,
Univers fara flori, cand visele-s triste la un capat de gand,
Am strivit un gest, intre stropii de roua si nu am carare,
Sa vad intre tample, cum toate-mi raman, poveri peste rand.